Şi ceva ce nu credeam că se va întâmpla foarte curând a venit mai repede decât mă aşteptam. Au trecut 7 luni de la primul maraton, cel de la Lisabona, dar de fapt doar vreo două până m-am decis să mă înscriu la următorul. După experienţa de anul trecut aveam o revanşă de luat, de îmbunătăţit atât timpul cât şi modul în care parcurg cursa.

Echipa Madrid 2017

Dupa experienţa celor 5h50min de la Lisabona am identificat multe din cauzele ce au dus la acel rezultat:

• lipsa antrenamentului – mai bine zis antrenament insuficient pentru un maraton
• nu am stabilit un obiectiv, nu mi-am făcut nici un plan de cursă – ce fac dacă se întâmplă aia sau aia sau aia…
• m-am chinuit la propriu să alerg mai încet – asta în sine nu ar fi fost o problemă, dar nu am făcut-o într-un mod constructiv, lucru care a dus la o poziţie de alergare incomodă, nenaturală şi care în scurt timp a dus la diverse dureri
• n-am fost atent la alergare, la formă, la postură – dacă tot mi-am stricat alergarea, nu am fost apoi atent nici la cum alerg, la cum îmi ţin spatele, la cum îmi stau braţele, la cât de mult ridic genunchii, şi aşa mai departe
• n-am încercat să mă simt comfortabil alergând – de la început mi s-a părut că mă chinui, că nu mă pot relaxa
• aveam dubii dacă pot să-l termin, dacă o să mă doară genunchii, dacă, dacă, dacă – şi evident, atunci când te concentrezi pe anumite lucruri, în cel mai scurt timp ele devin realitate, în special dacă sunt negative

Revenind la pregătirea pentru maratonul “numero dos” de la Madrid, am făcut următoarele lucruri în plus sau diferit față de antrenamentul pentru primul maraton:

• am alergat 600km la antrenamente pe o durată de 5 luni jumătate – nu e foarte mult dar a fost o provocare; am alergat pe toată perioada iernii, pe ploaie, pe ninsoare, pe vânt, pe zăpadă
• am citit 3 cărţi despre tehnica alergării, despre antrenamente specifice, despre VO2max training, despre threshold training – în principiu am început să intru în detalii, sunt cam curios din fire 🙂
• am făcut exerciţii de forţă specifice
• am avut grijă la nutriţie, în special la faptul că aveam nevoie de mai multe calorii care să acopere deficitul venit din alergare – am început să mănânc pâine cu unt de arahide şi banane ca să acopăr ce pierdeam după antrenamentele de dimineaţă; pentru refacerea muşchilor aveam nevoie de mai multe proteine şi am început să beau şi câte un shake proteic după antrenamentele de forţă
• am mai scăpat de 8kg (!!!!) în timpul ăsta 😉
• am făcut mai multe alergări lungi, peste 21km, decât pentru primul maraton

Căsuța tehnică

Dacă ar fi să aleg unul dintre punctele de mai sus despre care să spun că ar fi cel mai important nu aş putea. În final e vorba de suma multor lucruri şi activităţi şi obiceiuri mai mărunte sau mai importante pe care să le faci cu consecvenţă: să nu ratezi alergările când nu ai chef să ieşi, să faci exerciţiile de forţă chiar dacă par plictisitoare, să alergi cu viteză mică alergările lungi, să te hrăneşti şi să te hidratezi corespunzător înainte şi după antrenamente, să te odihneşti, să nu forţezi.

Aş pune totuşi accent pe alergările lungi. Analizând la rece, după ce a trecut maratonul, mi-am dat seama cât de mult m-au ajutat atât fizic cât mai ales psihic. În primul rând fizic te ajută la adunarea kilometrilor de antrenament. Orice ai încerca şi orice ai spune, e nevoie de mulţi kilometri alergaţi pentru adaptarea muşchilor, articulaţiilor, pentru îmbunătăţirea sistemului cardio-vascular şi respirator. Când vine vorba însă de psihic, alergările lungi te ajută cel mai mult.

Te ajută să petreci mult timp cu tine şi cu gândurile tale, să înveţi cum să-ţi distragi atenţia de la ele sau cum să te concentrezi pe ele. Prima oră trece uşor, după două ore începe să fie cu adevărat provocator, când începi să cauţi motivele pentru care faci ceea ce faci, să te gândeşti care e scopul tău final, să-ţi mai evaluezi din când în când performanţa şi apoi să-ţi întăreşti motivaţia de a continua.

Alergările lungi te mai ajută apoi să treci prin problemele fizice care apar de la 3 ore în sus. Aşa am aflat eu de unde vin durerile de genunchi care m-au terminat la primul maraton. Şi am descoperit şi cum să trec peste ele şi mai apoi cum să le evit cu totul. Am descoperit că problemele veneau de la faptul că îmi pierdeam postura corectă, de acolo începeam sa alerg dezordonat, să nu mai ridic genunchii aproape deloc, devenind foarte rigid şi încordat. Apoi tot în timpul alergărilor lungi am învăţat cum să mă verific la fiecare 40-50 de minute de alergare, uneori chiar mai des, dacă am spatele drept, dacă îmi ţin mâinile încordate, dacă ridic genunchii, dacă îmi târăsc picioarele după mine şi multe altele.

Ediția 40 a maratonului de la Madrid

Şi la final te ajută să guști puțin şi din problemele de psihic care vor apărea la concurs. Astfel că momentele când nu mai ai chef să alergi, când ai vrea să te duci direct acasă în loc de încă o tură de Herăstrău sau să faci orice altceva în afară de a alerga te ajută să treci apoi în timpul concursului peste celebrele ziduri. Te ajută să ştii că ai mai trecut prin momentele alea și chiar dacă la antrenament nu le-ai depășit complet, de fiecare dată, sau nici măcar nu le-ai acordat importanță…știi că sunt parte din alergare și că mai devreme sau mai târziu vor apărea și-ți vor da peste cap tot zen-ul 🙂

Acum puțin despre Madrid și maratonul de la Madrid. A fost cel mai frumos concurs la care am fost din punct de vedere al publicului și a ceea ce înseamnă un eveniment de genul ăsta pentru oraș. Foarte multă lume pe străzi care încurajau alergătorii, băteau palma și în unele zone, de exemplu Plaza Puerta del Sol, unde traseul era foarte îngust, era o atmosferă de genul Turul Franței la ciclism unde primeai încurajări aproape frenetice și de foarte aproape. Apoi, evident la sosire, unde e un sentiment extraordinar să termini cursa în încurajările multor oameni pe care nu-i cunoști 🙂 Bine, probabil asta s-a întâmplat și datorită faptului că am terminat după 4 ore și 12 minute și încă mai erau mulți oameni pe acolo. La Lisabona strângeau deja gardurile de delimitare când am ajuns la sosire :)) Deci, da, e de preferat să termini cu un timp cât mai bun pentru a beneficia de toată atmosfera aia.

Medalia binevenită

La final, o cursa reușită, cea mai reușită de până acum, unde mi-am confirmat că pot face multe și că antrenamentul consecvent dă întotdeauna rezultate! Și încă ceva: am reușit să umblu mai bine a doua zi după, nu am făcut nici febră (nu musculară, de-aia oricum am făcut). Dar în continuare era cam horror să fac o mică plimbare până la terasă, mă dureau picioarele în toate locurile posibile. Dar așa se simte când reușești ceva ce credeai că e imposibil!

Berea de după, vizionând Real-Barcelona