Și cumva am reușit să fac și pasul ăsta… Cel puțin la nivel de hotărâre, nivel care până la urmă e cel mai important. Da, m-am înscris la primul meu maraton. Da, ăla lung…aha, da da, de 42 de kilometri și ceva, exact! Dupa ce inițial optasem pentru proba de semi. Lisabona, 2 Octombrie 2016. Cum s-a întâmplat asta? Păi…
Căutam pe la sfârșitul lunii iunie un program de antrenament pentru semi-maratonul din Lisabona la care mă înscrisesem la început de Mai. Programe de antrenament sunt foarte multe, peste tot, pe toate gardurile, vorba vine. De 6 săptămâni, de 8, de 10/12/14/16…pentru toate gusturile și pentru toate nivelurile de pregătire. De la cum să termini primul maraton la cum să faci cel mai bun timp la al x-lea tău maraton.
Și întâmplarea, sau destinul 😋, a făcut ca Andrei Roșu să lanseze un program de antrenament exact în acea perioadă. Se numește 42kRosu și mai are încă un titlu sugestiv: De la canapea la maraton în 4 luni. Plus câteva fraze catchy: Aleargă fără griji. Scapă de kilogramele în plus. Îmbunătățește-ți forma fizică. Crește-ți nivelul de fericire. Termină un maraton. Sărbătorește. Repetă! Mai multe despre astea o să scriu separat 😉 Așa că am calculat…nu-mi ieșeau chiar 4 luni dar am zis că pentru semi-maraton e ok și dacă trec doar prin 13 săptămâni din cele 16 sau câte or fi. În plus mai erau incluse și resurse video săptămânale care abordează subiecte importante ca hidratarea, pasul, cadența, forma, nutriția, relaxarea, respirația, întărirea musculaturii, etc. Venind de la Andrei Roșu, care după multe alte “nebunii” tocmai a încheiat un Deca UltraTriathlon (10 Ironman-uri în 10 zile, povestea lui e aici), însemna că sunt deja testate și aplicate cu succes de el și de alți oameni pe care i-a mai ajutat/influențat sau care l-au ajutat/influențat pe el. În plus, îmi doream și un program mai lejer, care să mă ridice ușor de pe “canapeaua” pregătirii fizice de la acel moment 😀
Și am început cu primele 2 săptămâni de acomodare, cu mai multe plimbări decât alergare dar cu o schimbare majoră: trezitul dimineața devreme. Întâi la 7…apoi la 6:30…apoi la 6…și acum la 5:30 mă trezesc singur, cu sau fără alarma pusă. Tot îmi ia vreo 20-30 de minute să mă dezmeticesc dar oricum e un mare pas în față. Mai dificil a fost cu culcatul devreme…adica pe la 22. Dar cumva am reușit și chiar e altceva să te trezești devreme și să te antrenezi dimineața. Am avut parte în ultimele două luni de multe dimineți nemaipomenite cu alergări în Herăstrău, sau pe Dinamo, când orașul încă se trezește din somn. Deși pe la amiază mă apucă somnul sau seara la 20 mi se închid ochii, nivelul de energie de la sfârșitul alergării matinale merită tot efortul. Plus că vine la pachet cu endorfine și multe alte surprize plăcute 👍
Am început de la 76kg, acum sunt la 71,5. De la un puls de peste 160 la alergare ușoară (în jur de 7:00min/km) la sub 150! De la obiectivul meu de semi-maraton, la un antrenament de 21.15km pe care l-am făcut acum 2 săptămâni!! Terminat cu un timp cu doar 5min mai slab decât cel mai bun timp pe care l-am obținut la cele două semimaratoane la care am participat până acum!! De la o medie de 7:00min/km la 6:15min/km cu aceeași “oboseală” aparentă. Am ajuns la intervale de alergare rapidă de câte 5 minute cu 5:15min/km, VO2Max de la 37 (fooaaaarte jos, undeva în pivniță) la 43 (abia dacă ajung la medie). De la o cadență de 160-170 pași pe minut la 186-190. Nu sunt cifre de invidiat, sunt chiar modeste, dar evoluția în schimb e foarte foarte mare.
În condițiile astea cum să nu te gândești la provocarea din titlul programului? Cum?!? Ideea a încolțit în minte încă dinaintea antrenamentului de 21km, acesta urmând să fie hotărâtor în ceea ce privește decizia. Mai ales că parte a programului e și un grup pe facebook de 500 de oameni…pentru motivație 😎 Revenind la cei 21km, după ce primii 18 au zburat efectiv fără nici o durere, problemă, junghi, gânduri negre și așa mai departe, ultimii 3 au trecut mai greu dar asta a fost în mare parte din cauza faptului că am alergat fără să mănânc înainte și am luat doar un gel izotonic până la km 18! Nu a fost cea mai strălucită strategie…de fapt nu am avut nici o strategie, dar cu toate astea singurele probleme au fost că îmi simțeam picioarele mai grele și mă uitam pe ceas din 2 în 2 minute (cam din 300m în 300m) la cât mai am de alergat. Așa că la final treaba era decisă, a doua zi am intrat pe site-ul concursului și m-am înscris la proba de maraton! Cred că fizic voi fi pregătit, oricum obiectivul va fi să-l termin. Bonus, dacă se poate, sub 5 ore. Nu știu la psihic cum o să fie…2 ore jumătate am ce “vorbi”, dar 5 ore poate mă plictisesc cu mine. Despre Lisabona și maratonul de acolo o să mai scriu într-o altă postare, că asta devine prea lungă 😀
Până atunci însă, urmează o nouă provocare, pe 17 septembrie. Proba olimpică de triatlon de la Transfier: 1500m de înot, 40km de bicicletă și 10,5km de alergare, adică un sfert de Ironman pe Transfăgărășan!