In primul rand nu sunt un mare sportiv, sunt mai degraba amator de sport sau mai bine spus de competitii sportive de weekend, de unde si numele blog-ului. Imi place atmosfera care se creeaza in jurul unui astfel de eveniment, lume multa, muzica de cele mai multe ori buna, zonele de start/finish cu forfota specifica, intalnirea cu prietenii care participa sau cu cei pe care-i intalnesc acolo.
Triatlon. Cum am ajuns aici? Pai prin iarna, pregatind “calendarul competitional 2016”, am zis ca hai de ce nu…cica e fain, zice Bogdan, prietenul meu care e mai sportiv decat de weekend 🙂 Hmm, suna bine si pentru mine, sunt deschis la experiente faine. Si asa si-au facut loc pe calendarul pe 2016 Mogosoaia si Transfier…desi asta din urma e cu semn de intrebare…mare…si cu exclamare.

Determinare maxima la start, selfie cu Bogdan si Manuel.

Ora 9, am ajuns si noi in parc la Mogosoaia. Era pentru prima data cand eram acolo, un loc parca din alt film, un covor de iarba FOARTE verde pe sub copaci inalti si forfota mare. Am lasat bicicleta in zona de tranzitie, am mai aranjat pe-acolo una alta, n-am uitat nici de selfie-ul de grup de dinainte si am mers la sedinta tehnica. Ca o mica paranteza, nu eram sigur nici de participarea la Mogosoaia asa ca nu mi-am adus bicicleta in Bucuresti. Am avut noroc cu Bogdan, care mi-a pus la dispozitie frumoasa bicicleta a sotiei lui, bicicleta pe care in acea dimineata am curatat-o putin de paianjeni si Bogdan i-a umflat rotile. O sa revin la acest subiect cand ajungem la proba de bicicleta ca e interesant 🙂 La sedinta tehnica am vazut cam cata lume era adunata pentru concurs, concurenti cu “apartinatori” cu catel si cu purcel. Erau multi, dar m-am bucurat deoarece nu sunt un fan al concursurilor super-aglomerate desi probabil toti organizatorii isi doresc cat mai multi participanti. Aici am aflat ca odata inchisa tranzitia nu mai poti intra acolo decat din concurs. Asa ca rapid rapid in neopren pana la brau si da-i plimbare sa vedem Elitele cum incep concursul. Primul a iesit dupa 17 minute si 1000m de inot…m-am uitat si la pluton…si la ultimii ramasi, imaginandu-mi cum o sa fiu si eu prin acel grup peste o ora si ceva. M-am mai relaxat cand am vazut unul dintre ei cerand ajutor de la un caiac 🙂

Si hai in apa. Cu vreo 10 minute inainte de start am intrat in apa sa ne obisnuim putin cu ce urma sa se intample. Apa avea 18 grade si ceva, maronie, cu ceva vegetatie dar gustul era in regula. Nimic dubios, in afara de gustul de lac, evident 🙂 Eram pentru prima data in neopren, in afara de momentul in care l-am incercat la magazin. Si facusem exact 1 antrenament in bazin, fara neopren, acum vreo doua luni, deci clar eram pregatit! Si incepe, si da-i si inoata. M-am pozitionat mai la urma ca sa nu incurc prea mult. Si da-i din brate si da-i, ceva parca nu mergea…aaa, era neoprenul cu care nu eram obisnuit. Asta asa inca o scuza pe langa adevarul ca habar nu am sa inot corect. Asa ca m-am pozitionat langa un domn care inota pe langa baiatul lui si il incuraja non-stop, ii zicea cand sa se mai odihneasca si ma ajuta si pe mine sa trag cu urechea la vorbele lui. Si iata si baliza alba, am intors. Pe parcurs am mai alternat cu putina pluta, putin inot pe spate, momente in care pierdeam de tot directia si cand ma intorceam la bras eram debusolat cateva secunde, dar NO STRESS!

Am ajuns la mal, bucuros nevoie mare ca nu eram ultimul…dar nici departe de ultimul. Ies din apa si Doamne, ce s-a intamplat cu picioarele…acum 29 de minute stiam sa umblu, ce se intampla acum? In cativa metri mi-am mai revenit cand aud un “sustinator” de pe margine: “Hai mai repede ca e concurs aici!”. M-am conformat, ce sa zic, nu puteam sa fac de rusine o intreaga competitie 🙂 Cumva am reusit sa-mi dau jos si neoprenul, mi-am luat adidasii si hai cu bicicleta poate mai recuperam ceva.

Am iesit din tranzitie, m-am urcat pe bicicleta si era asa de bine, ma racoream usor usor. Aici ultimul antrenament a fost mai recent decat la inot, adica a fost Maratonul Fagetului de la Cluj din 24 Aprilie 🙂 Aleea din parc s-a terminat, am iesit printre case, domnii politisti de la intersectii raspundeau la saluturile mele politicoase si la multumiri pentru ca mai erau inca acolo sa opreasca traficul, desi cred ca mai eram vreo 5-10 concurenti ramasi 🙂 Incepea sa devina cald, nu mai era umbra din parc, nici apa rece din lac….doar soare. Si liniste, ca eram singur 🙂 Si de la atata liniste am inceput sa aud tot felul de sunete ciudate de la o pedala, de la lant, de la schimbator. Dar totul functiona, era ok. Si am intrat pe off-road…ce bine ar fi fost daca verificam putin presiunea din roti inainte sa plec…si mai lasam putin din ea. Si ar fi fost de infinit de multe ori mai bine daca dadeam de butonul ala de pe furca….ala care o deblocheaza si iti mai salveaza putin din incheieturi…. Dar nu, eu eram convins ca atat poate furca aia…si ca e deblocata…si ca oricum si daca as da in fata si in spate de butonul ala tot aceeasi cursa ar avea furca. Asa ca dupa vreo 4km de off-road nu imi mai simteam mainile de la cot in jos…mai erau si niste gropi mascate de iarba pe care le-am iubit si le-am complimentat direct acolo, de mai multe ori. Voluntarii au fost de nota 10, erau cate 2-3 care tineau sticle de apa in mana sa le poti lua usor….asta desi am mai spus-o, eram doar vreo cativa oameni ramasi in concurs. Big thumbs up!

Am terminat si cu bicicleta. Urma a doua parte de chin (dupa inot), anume alergarea. Nu era mult, doar 4.5km, dar cum nu stiam exact cate resurse de energie mai am si vroiam neaparat sa termin concursul am mers in ritm de semi-maraton…ma rog…de-un semimaraton de-al meu… 🙂 Era frumos in parc, lumea se plimba, iarba verde, umbra in multe locuri, si cel mai bun lucru pentru mine e ca au aparut si sustinatorii mei. M-au mai depasit unii si altii dar eram din ce in ce mai bucuros pentru ca imi dadeam seama ca o sa ajung la final pana la urma si n-o sa fiu nici ultimul.

Si dupa 1:43 ore si ceva secunde am ajuns si eu pe covorul rosu si pe sub poarta in fata careia eram foarte determinat de dimineata. Acum eram doar terminat :). Cea mai mare bucurie a fost pe langa faptul ca am ajuns la finish, faptul ca n-am fost ultimul. Concluzia e ca a fost cel mai frumos concurs la care am participat pana acum, m-am simtit cel mai bine, organizarea a fost excelenta, locul ales de asemenea, si cei care participa la astfel de evenimente par oarecum din alta lume. In cel mai bun sens. De-abia astept urmatoarele triatloane, sper cu mai mult antrenament decat aici.

Asa arata traseul si timpii mei

Cu sustinatorii