Gerar 2017 – primul 21k al anului

A trecut ceva de atunci, am tot tras de timp cu povestea, dar acum m-a reapucat pofta de povești 😁

Medalia Gerar 2017

Ce prilej mai bun de a testa antrenamentul de iarnă decât semi-maratonul de pe 28 ianuarie din complexul Universității Politehnice din București. E deja la a 6-a ediție, dar pentru mine a fost prima participare. Cursa de 21km de la Gerar are o caracteristică aparte și anume faptul că se aleargă în echipă de trei persoane care trebuie să fie pe tot parcursul traseului împreună și, evident, să treacă linia de sosire împreună. Așa că totul se reduce la “veriga cea mai slabă”. Bine, dacă vrei, e vorba de companie, altruism, motivare, efort de echipă, prieteni, experiență inedită, încurajări și alte chestii de-astea care sună frumos. Dar până la urmă toată lumea care își face echipă se gândește la veriga cea mai slabă. Continue reading

Iarna + Alergare = LOVE

După o pauză cam lungă…de aproape 5 luni, revin în forță cu o nouă postare. Demult mi-am tot propus să scriu și iată că în sfârșit a venit momentul. De fapt am forțat puțin inspirația, să vedem ce-o să iasă 😆

Buuun, de la primul maraton, ceea ce a însemnat și ultima postare, pe 9 Octombrie 2016, nu a mai avut loc nici un eveniment sportiv la care să particip. Primul a venit pe 28 Ianuarie 2017, pe numele lui Gerar. Dar în tot timpul ăsta nu am stat degeaba, am continuat munca de care m-am apucat în iulie 2016, adică să încerc în fiecare zi să fiu mai bun decât în cea anterioară. Ok ok…hai să zicem că granularitatea nu a rămas la nivel de zi…am hotărât totuși să mă compar la nivel săptămânal. Nu de alta dar programul de antrenament de care m-am apucat în Noiembrie e tot la nivel săptămânal. Și e mai ușor să te compari așa 😋 Continue reading